Sâmbătă. 30 de grade. Umiditate. Disconfort. O zi de vară apăsătoare și greu de suportat. Zic, hai să fac un duș, să mă răcoresc, să mă reîmprospătez, să îmi dau un refresh cum s-ar zice în mediul online. Bun. Ajung în baie. Deschid robinetul de apă. Și acesta, cumva plictisit și obosit și el de ziua de vară, îmi scoate un „PHHHH” cu mult aer și cam atât. Și apa? Unde ne e apa? Prima variantă: mă duc să verific centrala, cu transpirația curând pe mine, și simțind cum începe să îmi crească pulsul. Centrala funcționează. Și zic. Bun, oricum dacă nu ar funcționa centrala oricum ar trebui să am apă rece. Mai fac o încercare. Nimic. Același aer stătut de pe țeavă. Nici un strop din licoarea care ar fi trebuit să îmi aducă răcoare pe piele.
Și încep investigarea problemei. Din stradă se aude tot mai tare un zgomot de buldozer, escavator sau vreun alt utilaj. Mă uit la cea. Sâmbătă la ora 14:00, în plin soare și pe caniculă cineva lucrează? Surprinzător, dar DA. Cineva lucra. Ajung la muncitorii care spărgeau strada, formând niște canale demne de circuitele enduro. Și întreb: Ați oprit cumva apa? Unul dintre ei, evident plictisit: S-ar putea să o oprim sau am oprit-o deja. Poate. Răspunsul mă lămurește pe deplin, exact la fel de mult cum m-ar fi lămurit un matematician explicându-mi de ce cosinus și cu sinus, luate câte 3 în câte 7 combinații dau acel rezultat. Mă întorc resemnată în apartament, concluzionez că într-adevăr muncitorii opriseră apa. Până când, nu se știe. De ce sâmbăta la prânz, nu se știe. De ce nu a anunțat nimeni, iarăși nu se știe.
Și cu gândul la o viață mai simplă, unde apa venea din fântâna din curte, și dușul se făcea la butoiul încălzit la soare, pe care nimeni nu ar fi putut să ți-l ia, îmi iau sacoșa și pornesc spre magazin. Aproape 20 de lei mai târziu, mă întorc cu câțiva litri de apă și cu speranța că poate la un moment dat cineva se va gândi să facă toate lucrările astea și cu gândul la cei direct afectați.
Apa, luxul unei după-amiezi toride de vară.
