O fanfară militară intonă imnul național și apăru apoi fața bucălată a Președintelui. Era ars de soare și purta un lanț de aur în jurul gâtului; salută fluturându-și degetele încărcate cu inele scânteietoare. Răspândea în jurul lui bună dispoziție, voioșie. Prin deschizătura prelungă a cămășii de culoare roz i se vedea părul bogat de pe piept. Doi perciuni tăiați în formă de stridii păreau că vor să-i invadeze fălcile. Stând pe tron, picior peste picior, tuși ușor, își plesni limba ca să vadă dacă era destul de suplă și începu să vorbească.
pascal bruckner
Citatul e din „Palatul chelfănelii” a lui Pasca Bruckner. Da, îl citesc din nou pe Bruckner, căci după ce dai de el cumva devii dependent de ceea ce scrie, de modul în care prezintă anumite situații și îți deschide atât de multe întrebări în minte, încât nu se poate să nu vrei să îl citești. Să revin la citatul de față. O descriere plastică a unui conducător de țară. Pare foarte reală unei societăți românești actuale, nu? Bruckner a publicat „Palatul chelfănelii” acum exact 33 de ani. Exact în anul în care eu mă nășteam, ce mai coincidență zic, ieșea pe piață acest roman extrem de controversat și interesant a lui Bruckner. Acum 33 de ani, filosoful – scriitor – romancier francez prevedea o societate cu un conducător ce pare foarte autohton. Să fii prevăzut Bruckner de pe atunci manelizarea, degradarea și decăderea valorilor? Cel mai probabil că da.
„ Era ars de soare și purta un lanț de aur în jurul gâtului”. Câți șefi, baștani, „președinți” de găști cu influență nu se regăsesc în această descriere? Dacă e să extrapolăm descrierea lui Bruckner și să o punem în contextul unui cartier, a unui oraș, sau a unei zone de influență. Cât de mult se apropie de realitate? Parcă toți acești „președinți” de clanuri ce împart dreptatea în stânga și în dreapta sunt creați exact după descrierea lui „Palatul Chelfănelii”. Lanțul din jurul gâtului este fără doar și poate un semn al celor care au puterea, a celor care pot decide cine ce și cum. „Salută fluturându-și degetele încărcate cu inele scânteietoare”. Vi se pare cunoscut? Cei cu lanțul din jurul gâtului au cam atât atât de multe inele câte degete, dacă nu și mai multe – că doar se poartă și câte două inele pe un deget. Cu cât inelul strălucește mai tare, cu cât e mai mare, cu cât e mai vizibil cu atât și influența purtătorului crește. E o relație direct proporțională.
„Răspândea în jurul lui bună dispoziție, voioșie”. Evident! Cine apare cu un lanț aurit la gât, cu inele sclipitoare și împarte influență, evident și în mod cert că împarte voioșie în jurul lui. Chiar dacă e una falsă, una mimată și mai mult de frică. Dar, da. Împarte voioșie, la comandă.
„Prin deschizătura prelungă a cămășii de culoare roz i se vedea părul bogat de pe piept. Doi perciuni tăiați în formă de stridii păreau că vor să-i invadeze fălcile”. Și iată cum încă de acum exact 33 de ani Bruckner prevestea invazia de cămăși roz la conducătorii libidinoși. E o descriere exagerată? Ce-ar fi să ne uităm mai atent în jurul nostru? Pe stradă, prin tramvaie, pe terase? Chiar e exagerată descrierea? Nici nu trebuie să cauți cu prea mare atenție, că pe orice terasă „care se respectă” vei găsi un asemenea lider, care, cu cămașă roz sau nu, dar cu gleznele pe-afară și evident cu părul de pe piept, lanțurile și inelele la vedere, își va transmite rolul de conducător al influențelor ce se împart în zona lui.
„Stând pe tron, picior peste picior, tuși ușor, își plesni limba ca să vadă dacă era destul de suplă și începu să vorbească”. Ei, da. De aici începe „distracția” lui Bruckner. Căci ceea ce vorbește conducătorul prea-iubit și slăbit, dădător de bună-dispoziție și purtător de lanțuri și inele, e ceva ce va duce la o societate sălbatică, avidă de sânge și durere. Dar, despre ce se întâmplă în carte, voi scrie într-o recenzie ulterioară.
Acum, dacă e să reanalizăm descrierea președintelui de stat imaginar, după 33 de ani, într-o țară unde un videoclip manelist ajunge la peste 10 milioane de vizualizări, unde fetișcane care nu și-au luat examenele se plimbă cu mii de euro prin poșetă, grație unor „domni bine-voitori”, unde ne vindem ieftin și prost, oare nu avem de fapt un astfel de conducător? Oare nu cumva șeful statului imaginar a lui Bruckner e imaginea conducătorului pe care noi ni-l alegem?
